14. Coordonarea sprijinirii infracţiunilor de către Serviciul român de informaţii la Judecatoria sector 2 si Curtea de apel Bucureşti, de ofiţeri prin judecători colaboratori, preşedinţi de secţii şi instanţe, cu rezultatul infracţiunii de abuz în serviciu, încălcarea repartizării aleatorie, în scopul unor hotărâri judecătoreşti la ordin, să protejeze infracţiunile si prejudiciul rezultat din restituiri ilegale de accize la Farmec SA, fraudarea bugetului, a dividendelor şi capitalului social.
La instanţe de judecată şi Înalta curte de casație şi justiție, prin ofițeri din Serviciul român de informaţii şi avocaţi persoane de legătură, coordonarea sprijinirii se face prin grupuri infractionale organizate pentru sprijinire care sunt alcătuite din preşedinţi de secţii sau intanţe, grefieri şi informaticieni, eludează cu ştiinţă repartizarea aleatorie a cauzelor de interes civile sau penale prin introducerea în aplicaţia electronică ECRIS, într-o ordine dirijată preferenţială, faţă de ordinea intrării prin ţinerea în aşteptare a dosarelor timp de o zi sau mai multe. Aceştia cunosc ordinea când aplicaţia ECRIS distribuie cauza unor complete de judecători disponibili să favorizeze persoane clientelare SRI, interlopi, corporații, grupuri infracţionale care au fraudat Proprietatea.
Justiţiabilul de bună credință este abuzat în mod coordonat şi organizat de către magistrați, după eludarea repartizării aleatorie şi nu deţine nicio pârghie credibilă şi transparentă de verificare, dacă cauzele au fost introduse în ECRIS în ordinea sosirii şi dacă parametrii de repartizare au fost eludați.
Funcţionari la Ambasada SUA, politicieni şi Serviciul român de informaţii sunt la originea ingeriţelor asupra unor judecători colaboratori să încalce continuitatea prevăzută în lege şi au înlăturat judecătorul titular în scopul urmărit să obţină hotărâri judecătoreşti în cauze de interes, în timp ce judecătorul titular continuă să funcţioneze în cadrul instanţei.
Coordonat de Serviciul român de informaţii, continuitatea judecătorului este încălcată cu avizul presedinţilor de secţii și sunt înlocuiţi cu știintă judecători in timpul procesului, cu încălcarea art. 11 din legea 304/2004, urmărindu-se dirijarea cauzelor de interes acelor judecători care, la ordin au dovedit disponibilitatea să dispună hotărâri judecătoreşti de condamnare sau achitare, respingere sau admitere, nelegale si netemeinice dar favorabile grupurilor de interese.
Premisa practicii coordonării cauzelor şi judecătorilor preferaţi cărora li se distribuie cauze de interes, este accentuată şi de aducerea la Judecătoria sector 2 Bucureşti a judecătorului preferat, pentru adoptarea hotărârii de achitare la instanţă de fond, în dosarul nr. 2485/300/2011.
Persoanele care au fraudat voit legea şi proprietatea s-au bucurat şi la instanţa de fond, de nerespectarea legii privind continuitatea completului de judecată şi repartizarea aleatorie a completului, ca urmare a înlocuirii judecătorului titular Rizescu Florina cu judecătorul Ivăncioiu Florentina, în legătura cu care s-a aşteptat o perioadă de şase termene pentru a fi îndeplinite formalităţile de aducere a noului judecător la judecătoria sector 2 de la judecătoria Constantă, cu nerespectarea repartizării ciclice sau aleatorii în cauza penală 2485/300/2011.
În octombrie 2012 Judecătoria Sector 2 a avut vacante două posturi de judecători care urmau să fie ocupate prin transfer. Colegiul de conducere a stabilit că primul judecător venit să fie repartizat la secţia civilă şi al doilea la secţia penală. Hotărârea 40 a colegiului de conducere s-a luat cu trei voturi “ pentru “ şi două voturi “ împotrivă“, ca primul judecător să fie repartizat la secţia civilă şi al doilea judecător care va veni să fie repartizat la secţia penală.
Raţiunea pentru care s-a dorit schimbarea judecătorului din dosarul 2485/300/2011 a fost aceea că se cunoştea că va urma să vină judecătorul Ivancioiu Florentina, deşi încă nu promovase examenul de capacitate.
Apărătorii părţii adverse au cunoscut că urmează să fie adus la instanţă judecătorul preferat Ivancioiu Florentina şi pentru a obţine timp pentru încadrarea acestuia la Judecătoria Sector 2, au formulat cerere de recuzare a judecătorului titular Rizescu şi a procurorului de şedinţă. După respingerea cererii de recuzare, judecătorul titular a formulat cerere de a nu participa la termenul din noiembrie – decembrie 2012 fiind însărcinată. Ulterior, preşedintele cu delegaţie al instanţei a hotărât înlăturarea din completul C2 penal a judecătorului titular Rizescu Florina.
Prin urmare, procedura de înlocuire a judecătorului titular a început concertat şi dirijat prin hotărârea nr. 40 a colegiului care a validat ca doi judecători vor fi înlocuiţi într-o ordine prestabilită, pentru că la data înlăturării judecătorului titular, judecătorul preferat Ivancioiu, care trebuia adus de la Constanta, încă nu obţinuse avizele. În data de 23.01.2013, Consiliul Superior al Magistraturii a propus ca judecătorul Ivancioiu Florentina să fie adus la judecătoria Sector 2 Bucureşti, ca urmare a promovării examenului de capacitate din perioada 03.08 – 13.12.2012 şi de abia în data de 06.02.2013 preşedintele României a numit prin Decret pe dna Ivancioiu Florentina judecător la Judecătoria Sector 2 Bucureşti.
În acest context, judecător Rizescu, titular în completul C2 penal, la termenele de judecată care s-au succedat începând cu 09.11.2012 a fost înlocuită pe rând de judecătorii de permanentă Veronica Iura, Moise Virgil şi Gulutanu Alina.
După o aşteptare de sase termene de judecată, judecătorul stagiar nou adus a dispus achitarea inculpaţilor pentru fapta de abuz în serviciu cu consecinte deosebit de grave in forma continuată, prin sentinţa nr. 1193/13.12.2013, intr-o cauza privind fraudarea voită a proprietăţii pe o durată de şapte ani, cu rezultatul dobandirii nelegale de către inculpaţi, împreună cu alte cinci persoane din familiile lor, a unui patrimoniu personal realizat prin limitarea ilegala in statut a subsemnatului de a subscrise noi actiuni si prin efectuarea unui numar succesiv de majorari de capital social, la un preţ subevaluat de peste 30 de ori si folosirea la vot a acestor acţiuni ilegal emise, cu rezultatul obtinerii controlului societăţii Farmec si incasarea unor dividende necuvenite.
La termenul de judecată din 23.12.2013 judecătorul Ivancioiu a achitat inculpaţii T. şi P. pentru fapta de abuz în serviciu în formă calificată prin sentinţa nr 1193 şi a redactat sentinţa după un număr de 363 zile, în condiţiile în care se dispune la art. 406 C.p.p.: „Redactarea şi semnarea hotărârii. (1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.”, iar numarul de dosare avute in lucru de magistratul Ivancioiu era scăzut, deoarece judecătorul era proaspăt adus la Judecătoria sector 2 Bucureşti.
Încălcarea legii privind continuitatea pe durata procesului la Curtea de apel București în dosarele 2485/300/2011, inculpaţii fiind administratorii Farmec SA, încălcarea repartizării aleatorie în dosarul 4297/2/2019 pentru menținerea deciziei de achitare şi 27411/2/2005 între subscrisa şi Consiliul Concurenței privind protejarea la instituţii a corporaţiei americane Colgate palmolive SRL s-au făcut prin ingerinţele Serviciului român de informații şi funcţionari ai ambasadei SUA.
Curtea de apel Bucureşti a fost coordonată de judecător Savonea Lia, care ulterior a promovat la Consiliul superior al magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Magistraţi cu funcţii de conducere, judecători şi, în anumite situaţii, cu participarea unor informaticieni şi grefieri, au comis la Curtea de Apel Bucuresti infracţiuni de sprijinirea a unui grup infractional organizat, prev de art. 367 C.p., abuz în serviciu prev de art. 297 C.p, fals intelectual prev de art. 321 C.p., şi favorizarea făptuitorului prev art. 269 C.p.
Judecatori implicati. Savonea Lia, presedinte de instanta, Ninu Cristiu Luminita, presedinte sectia a II a penala si presedinte de instanta, Richiteanu Ovidiu presedinte sectia I penala, Bulancea Magdalena, Stramb Codruta, Bădescu Raluca, Andrei Laura, Stefan Irina, Găitan Aurel, Gherghisan Cornelia, Tudor Georgiana.
Magistrati implicati in incalcarea organizata a legii au fost selectati si numiti in functii de conducere la Curtea de Apel Bucuresti, in plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la Tribunalul si Curtea de Justitie a Uniunii Europene de la Bruxelles.
În lumina considerentelor menţionate mai sus, hotararile judecatoresti de achitare la fond si apel „care au fost date, ignorându-se faptele, probele, vinovăţia, prejudiciul şi Constituţia”, coincid cu aducerea unor judecatori preferati in completurile de judecata care au solutionat cauza penală 2485/300/2011, si cu nerespectarea unei repartizari aleatorii veritabile, inclusiv a dosarului 4297/2/2019, reprezentand Contestatie in anulare a deciziei penale nr. 547/18.04.2019.
1) Infractiuni de grup organizat, in modalitatea de “sprijinire”, si abuz in serviciu au fost săvarsite de Ninu Cristiu Luminiţa, Savonea Lia, Stramb Codruţa si Bădescu Raluca in dosarul penal 2485/300/2011, prin incalcarea legii privind continuitatea prev. de art. 11 din legea 304/2004, care a fost coordonată pentru aducerea judecatorului preferat Stramb Codruţa, dupa care au savarsit infractiuni de fals intelectual Ninu Cristiu Luminiţa si Savonea Lia pentru a acoperi incalcarea cu stiinta a legii, in scopul obtinerii unei hotarari prestabilite de achitare nelegala a inculpatilor Turdean si Pantea, blocarea restabilirii situatiei anterioare producerii infractiunilor si neplata prejudiciilor.
Postez pe site-ul www.coruptie-functionaripublici-ofiteri-farmec-consiliulconcurentei.ro/, rechizitoriul, expertiza in apel, note de concluzii scrise, decizia nr. 547/2019 la C.A. Bucuresti si inscrisuri oficiale care dovedesc incalcarea legii cu rezultatul solutiei nelegale de achitare.
Judecator Savonea Lia, presedinte la Curtea de apel Bucuresti, a participat la incalcarea cu stiinta a legii si a modificat completul C7A. Hotărârea nr. 249/11.12.2015 semnata de Savonea a dispus modificarea componentei completului de judecată C7A prin scoaterea din complet a magistratului Cristiu-Ninu Luminiţa, trecerea formala a dosarului Farmec la completul Găgescu Risantea şi Nicolescu Sorin Alin şi simultan hotărârea nr. 10 din 14.01.2016 de inlocuire a magistraţilor Gagescu si Nicolescu cu magistraţii Strâmb Codruta şi Bădescu Irina Raluca, grup de judecatori care, in cadru organizat si coordonat de SRI au incalcat legea, art.354 alin 2) C.pr.pen, art. 11 şi art. 52 alin. 1 din Legea 304/2004, art. 101 alin 5 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015, precum şi Ghidul de aplicare a Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii si art. 2 alin 3) din Legea 303/2004 privind impartialitatea.
Judecatori Ninu Criştiu Luminiţa presedinte sectia II penala C.A. Bucuresti si Savonea Lia, presedinte C.A. Bucuresti au incalcat continuitatea art. 11 din legea 304/2004, cu scopul inlocuirii cu judecatori preferati Stramb Codruţa si Badescu Raluca, care au facut cerere sa fie mutate cu incalcarea art. 11/Legea 304/2004, in completul nr. C7A de marti pentru ca au avut interes personal prestabilit sa fie desemnate la acest complet sa preia cauza 2485/300/2011, sa ignore faptele si probele si sa dispuna solutia nelegala de achitare, incalcand cu stiinta dispozitiile legale care reglementeaza procesul echitabil, respectiv art. 2, 10, 11 Legea 304/2004 si art. 2 alin 3) din Legea 303/2004 privind impartialitatea.
Dosarul penal nr. 2485/300/2011 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a II-a penală la data de 20.01.2015, fiind repartizat aleatoriu completului de judecată C7A, compus din judecător Criştiu-Ninu Luminiţa şi judecător Lupaşcu Dan
La termenul de judecata din 27.05.2015, completul format din magistraţii Ninu Criştiu Luminiţa şi Lupaşcu Dan a judecat apelurile părţilor şi a rămas în pronunţarea hotărârii, care a fost amânată de trei ori câte două săptămâni, însă, potrivit art. 395 alin.1 cod procedură penală, din oficiu, a decis repunerea cauzei pe rol: „în vederea discutării necesităţii suplimentării probatorului cu o expertiză de specialitate”, iar, ulterior, a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile, apreciind că se impune pentru lămurirea unor împrejurări esenţiale pentru aflarea adevărului, însă fără să stabilească vreun obiectiv sau, cel puţin, să indice aspectele care trebuie lămurite de către expertiza dispusă, rezumându-se la admiterea tuturor obiectivelor propuse de părţi, fără a cenzura utilitatea sau concludenţa acestora, fapt ce a avut drept unic scop şi rezultat tergiversarea soluţionării procesului până la un anumit moment „potrivit” pentru adoptarea unei soluţii de achitare, chiar în contra concluziilor expertizei şi a celorlalte probe din dosar.
Ulterior repunerii cauzei pe rol, desfăşurarea procesului a fost marcată de modificări ale completului de judecată, realizate contrar dispoziţiilor legale privind “repartizarea aleatorie” şi asigurarea “continuităţii” completului de judecată pe durata procesului penal, fiind modificata componenţa completului de judecată C7A prin Hotărârea nr. 249/11.12.2015 a Colegiului, noua componenţă fiind asigurată “provizoriu” de judecători Găgescu Risantea şi Nicolescu Sorin.
Prin Hotărârea nr. 10/14.01.2016 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti magistraţii Bădescu Irina Raluca şi Strâmb Codruţa au fost desemnaţi să asigure componenţa completului C7A, începând cu termenul de judecată din 23.02.2016 şi până la termenul de judecată din 20.06.2017
Componenţa completului de judecată C7A a fost modificată din nou, “temporar”, prin Hotărârea nr. 180/24.08.2017 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, prin degrevarea magistraţilor Bădescu Irina Raluca şi Strâmb Codruţa pentru o perioadă de 4 luni, noua componenţă fiind asigurată de judecător Cristiu-Ninu Luminiţa şi judecător Gheorghişan Cornelia, începând cu termenul de judecată din data de 19.09.2017 şi până la termenul de judecată din data de 12.12.2017.
Ulterior, dosarul a revenit spre soluţionare completului C7A compus din judecător Bădescu Irina Raluca şi Strâmb Codruţa, prin Hotărârea nr. 10/14.01.2016 a Colegiului de Conducere. Adoptarea de colegiul de conducere al Curţii de Apel a hotărârilor nr. 249/2015 şi 10/2016 privind modificarea succesivă a completului de judecată C7A este vădit contrară legii, având în vedere şi următoarele considerente:
Schimbarea în timpul procesului a componenţei completului de judecată desemnat iniţial, aleatoriu, condiţii în care magistratul Ninu Criştiu Luminiţa a continuat activitatea ca judecător la Curtea de Apel Bucureşti este nu numai nejustificată, ci reprezintă o vădită încălcare a prevederilor art. 11 din legea 304/2004 şi art. 354 alin 2 cod procedură penală privind continuitatea completului de judecată, cu atât mai mult cu cât, ulterior, judecătorul Ninu Criştiu Luminiţa a mai condus completul de judecată C7A pentru o perioadă de patru luni, ceea ce e de natură a evidenţia că înlocuirea să prin hotărârea nr. 249/2015 a avut raţiuni extrajudiciare.
Motivele de ordin personal, exceptând starea de sănătate, pensionarea ori decesul, sau profesional nu se circumscriu noţiunii de „motive obiective”, prevăzute de lege ca fiind singura situaţie în care, în mod excepţional, în timpul desfăşurării unui proces penal, poate fi modificată componenţa unui complet de judecată desemnat aleatoriu, iar, cu excepţia menţionării faptului că judecătorul Nicolescu Alin Sorin „efectuează naveta Bucureşti-Tg.Jiu” şi că „are ore stabilite de Universitatea Nicolae Titulescu unde are calitatea de asistent universitar, în fiecare zi de marţi”, nu se invocă şi nu se indică niciun „motiv personal” care să justifice cel puţin examinarea solicitării făcute de către ceilalţi trei judecători, nici în cererile acestora de schimbare a zilei de participare în şedinţe de judecată, nici în cuprinsul propunerii făcute de conducerea Secţiei a II-a penală.
Judecători Strâmb şi Bădescu de coniventă, au formulat o singură cerere cu menţiunea “motive personale” sa fie trecute in ziua de marti (la dosar penal Farmec SA nr. 2485/300/2011). Nu se poate accepta că au existat motive obiective pentru înlocuirea în completul nr. S2C7A, în ziua de marţi. Evident că motivele „personale” au interese si ratiuni extrajudiciare.
Judecătorii din Consiliul de conducere al Curţii de apel Bucureşti sub influenţa preşedintelui CAB Savonea Lia, au adoptat hotărârea nr. 249/11.12.2015 şi au dispus modificarea componenţei completului de judecată C7A prin scoaterea din complet a magistratului Criştiu-Ninu Luminiţa şi alcătuirea completului din magistraţii Gagescu Risantea şi Nicolescu Sorin Alin, precum şi aceiaşi judecători au adoptat hotărârea nr. 10/14.01.2016 şi au decis schimbarea completului C7A prin înlocuirea magistraţilor Gagescu Risantea şi Nicolescu Sorin Alin cu magistraţii Bădescu Irina Raluca şi Strâmb Codruţa, au încălcat art.354 alin 2) C.pr.pen, art. 11 şi art. 52 alin. 1 din Legea 304/2004, art. 101 alin 5 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015, precum şi Ghidul de aplicare a Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a CSM.
Potrivit art. 354 alin 2 Cod procedură penală, privind compunerea instanţei, „Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor”. Completul trebuie să rămână acelaşi pe tot parcursul judecăţii şi nu poate fi schimbat decât în mod excepţional şi numai pentru motive obiective, aşa cum rezultă şi din:
Art. 11 din legea 304/2004: “Activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.”
Art. 52 alin. 1 din Legea 304/2004, care permite “….schimbarea membrilor completelor în mod excepţional pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul instanţelor judecătoreşti”.
Art. 101 alin. 5 din Hotărârea CSM nr.1375/2015, de aprobare a regulamentului instanţelor de judecată, care prevede, cu privire la continuitatea completelor de judecată, ca “….schimbarea judecătorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii”.
- Ghidul de aplicare a regulamentului CSM nr. 1375/2015 care defineşte şi limitează motivele obiective, conform extras : „..prin motive obiective care pot conduce la schimbarea judecătorilor care compun un complet de judecată se înţeleg acele situaţii în care judecătorul este împiedicat temporar sau permanent să mai intre în componenţa completului respectiv, ca de exemplu judecătorul nu mai funcţionează în cadrul instanţei (delegare, detaşare, transfer, promovare), se află în concediu medical/maternitate/creşterea şi îngrijirea copilului de până la 1 an, etc”
2) Infracţiunea de fals intelectual săvârşită de judecător Petronela Mosneagu, preşedinte secţia a ÎI a penală, şi grefier şef Dumitru Silvia pentru a ascunde fapta de abuz în serviciu, întrucât acestea, în înscrisul oficial pe care l-am primit de la Curtea de Apel Bucureşti în 25.01.2019, au atestat cu ştiinţa împrejurări neconrespunzatoare adevărului s-a menţionat că la desemnarea magistraţilor Bădescu Irina Raluca şi Strâmb Codruţa să compună completul C7A, ar fi fost determinată de « fluctuaţii de personal », astfel cum rezultă conform extras : «De asemenea date fiind fluctuaţiile de personal la nivelul secţiei a 2 a penale, prin Hotărârea nr. 10 din 14.01.2016 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, doamnele judecător Bădescu Irina Raluca şi Strâmb Codruta au fost desemnate să asigure componenta completului C7A începând cu termen de judecată din 23.02.2016 şi până la termen de judecată din 20.06.2017”.
Înscrisul oficial prezentat mai sus in fotocopie mi-a fost comunicat că urmare a cererii subsemnatului din data de 02.01.2019 prin care am solicitat să mi se transmită:
“vă rog respectuos să îmi comunicaţi :
- dovadă cu semnătură preşedintelui instanţei, privind data şi modul, respectiv procedura privind alcătuirea completului de judecată nr. S2C7A care este compus din doamnele magistrat Strâmb Codruta şi Bădescu Raluca.
- Documentul prin care, în cadrul Curţii de Apel Bucureşti a fost hotărât ca magistraţii Cristiu Ninu Luminiţa şi Lupaşcu Dan – care au compus completul de judecată nr. C7A, în urma introducerii dosarului 2485/300/2011 în ECRIS şi a repartizarii prin distribuţie aleatorie – să fie înlocuiţi cu doamnele magistrat Strâmb Codruta şi Raluca Bădescu, fără distribuţie, deşi doamna magistrat Cristiu Ninu Luminiţa a continuat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul Curţii de Apel, împrejurare faţă de care consider că dosarul 2485/300/2011 a fost trecut la magistraţii menţionaţi mai sus, cu nerespectarea art. 11 şi 139/Legea 304 privind distribuţia aleatorie şi continuitatea magistratului în dosar.”
Din conţinutul hotărârii nr. 10/14.01.2016 rezultă că : „..propunerile formulate de conducerea Secţiei a ll-a panale, de modificare a compunerii completelor de judecate C17A, C17Co, C7A, C7Co, C20A, C20Co, C10A, C10Co, C12DL, C12Co-DL, C115DL, C15Co-DL, C2DL, C2Co-DL, C5DL şi C5Co-DL, ca urmare a motivelor de ordin profesional şi personal invocate de judecătorii Codruta Strâmb, lrina Raluca Bădescu, Risantea Gigescu şi Alin Sorin Nicolescu, care au solicitat participarea în şedinţe de iudecata în altă zi a săptămânii decât cea în care sunt programaţi;”
Din conţinutul cererilor formulate de către judecătorii Strâmb Codruţa, Bădescu Irina, rezultă că au solicitat inlocuirea într-un alt complet de judecată în ziua de marţi, din motive personale, ceea ce evident, exclude existenţa fluctuaţiei de personal, care a reprezentat motivul real al aducerii lui Stramb Codruta in completul de judecată C7A.
Falsul intelectual a fost săvârşit cu ştiinţa în înscrisul oficial, mentionandu-se neadevărat «fluctuaţii de personal», pentru că s-a urmărit să se creeze petentului aparenţa unei legalităţi, în contextul în care cererile judecătorilor evidenţiază «motive personale», împrejurare care pune în lumina înfrângerea organizată, cu intenţie a principiului legalităţii prin înlocuirea judecătorului titular investit legal Ninu Cristiu Luminiţa cu judecătorii preferaţi Strâmb şi Bădescu pentru a pronunţa hotărârea de achitare favorabilă persoanelor care în formă continuata au fraudat proprietatea.
Motivul «fluctuaţii de personal» este neadevărat prezentat, privind înlocuirea judecătorilor Ninu Criştiu cu Strâmb şi Bădescu, deoarece judecătorul Ninu-Criştiu Luminiţa alături de Gherghisan a revenit la complet în dosarul 2485/300/2011 la termenele de judecată din 19.09.2017, 17.10.2017, 14.11.2017, 21.11.2017, 12.12.2017, după care s-a revenit la completul Strâmb şi Bădescu pentru că s-a urmărit inducerea unei premise neadevărate privind “fluctuaţii de personal”, pentru a crea coordonat în grupul organizat de sprijinire iluzia legalităţii, dar în realitate funcţionează conivenţă care excede legii, ordin de la SRI privind aducerea lui Strâmb Codruţa în dosar, judecătorul sigur pentru soluţia de achitare.
3) Infracţiuni de fals intelectual şi uz de fals au fost săvârşite cu ştiinţă de judecători Savonea Lia preşedinte Curte de apel şi Ninu Criştiu Luminiţa preşedinte secţia a II a penală la Curtea de apel cu scopul să acopere infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 C.p. privind încălcarea legii continuităţii, pentru trecerea dosarului 2485/300/2011 la judecători doriţi Strâmb Codruţa să pronunţe hotărâre de achitare, ignorând organizat faptele şi probele.
Judecător Savonea Lia a atestat în înscris oficial fotocopie, împrejurarea necorespunzătoare adevărului, că înlocuirea lui Ninu Cristiu Luminiţa cu Strâmb Codruta şi Bădescu Raluca s-a făcut din “motive de ordin profesional” la completul de marţi, în care este dosar Farmec 2485/300/2011.
În acest înscris oficial, judecător Savonea Lia a atestat împrejurare necorespunzătoare adevărului că din “motive de ordin profesional”, s-a făcut înlocuirea completului de judecată a dosarului 2485/300/2011, în timp ce Strâmb şi Bădescu au cerut trecerea lor în ziua de marţi din “motive personale”, ceea ce pune în lunima că judecătorul Savonea a urmărit să ascundă motivele reale pentru aducerea judecătorului preferat de Serviciul român de informaţii, cu privire la care există siguranţa că va urma să menţină starea de infracţionalitate la Farmec SA, să dispună achitarea inculpaţilor, nerecuperarea prejudiciilor şi să menţină capitalul social nelegal.
Judecător Ninu Cristiu Luminiţa a atestat împrejurarea necorespunzătoare adevărului că înlocuirea să din complet cu Gagescu/Risantea şi apoi cu Strâmb şi Bădescu s-a făcut din “motive de ordin profesional”, de conivenţă cu Savonea Lia. Ambii judecători au atestat împrejurarea necorespunzătoare adevărului, întrucât cererile judecătorilor atestă contrariul, în sensul că cererea acestora de schimbare din complet a fost determinată de “motive personale”.
Atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului de către Savonea Lia şi Ninu Cristiu Luminiţa este confirmată prin înscrisul oficial semnat de judecători Strâmb şi Bădescu, în care au menţionat că solicită din “motive personale” trecerea la completul dorit de marţi, în care se află spre judecată dosarul Farmec 2485/300/2011, iar nu din “motive de ordin profesional”, aşa cum au susţinut judecătorii Ninu şi Savonea.
Conivenţa care a determinat încălcarea legii, inclusiv prin săvârşirea unor infracţiuni în serviciu şi fals intelectual, este relevată şi de înscrisul oficial semnat de judecătorii Gagescu şi Nicolescu, prin care au solicitat trecerea la un complet din ziua de vineri, nu din “motive de ordin profesional” ci tot din “motive personale”.
4) Infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 367 C.p., şi de abuz în serviciu prev de art. 297 C.p., săvârşită de preşedinte instanţă, preşedinte secţie II penală, grefier, informatician din cadrul Curţii de apel Bucureşti,
care au participat la introducerea în ECRIS în ordinea preferenţială faţă de ordinea sosirii şi înregistrării cauzelor în registrul general al instanţei a dosarului 4297/2/2019 la completul compus din judecător Ştefan Irina şi Panait Alexandra, ulterior înlocuită cu judecătorul Găitan Aurel, care a fost adus cu delegaţie de la Curtea de Apel Galaţi, pentru distribuirea cauzei la un complet preferat, constituit inclusiv prin inlocuirea unuia dintre judecatorii care il compuneau initial.
In grupul organizat de sprijinire, judecători Savonea Lia, Ninu Cristiu Luminiţa, Strâmb Codruţa şi Bădescu Raluca au participat direct la încălcarea legii, coordonata in cadrul grupului organizat, cu rezultatul deciziei penale nr. 547/18.04.2019 de achitare a inculpaţilor Turdean şi Pantea pentru protectia recuperarii prejudiciilor, cu încălcarea art 2, 10, 11 din Legea 304-2004, şi s-au implicat în acelaşi mod şi în soluţionarea dosarului 4297/2/2019 având obiect contestaţia în anulare împotriva nelegala si gresitei soluţii de achitare.
În data de 24.07.2019 subsemnatul am transmis la Curtea de apel Bucureşti prin email la ora 16:05 contestaţie în anulare a deciziei penale de mai sus, conform fotocopie email:
În cadrul grupului organizat de sprijinire a infracţiunilor de fraudare dar şi de sprijinire în dosar penal 2485/300/2011, Contestaţia a fost ţinută în aşteptare o zi, apoi a fost introdusă în aplicaţia ECRIS în 25.07.2019, în ordinea potrivită, cu scopul distribuirii cauzei de interes la un completul de judecată nr S1C14A, din care a făcut parte judecătorul preferat Ştefan Irina.
Grup de persoane din care fac parte grefieri şi magistraţi au dirijat dosarul 4297/2/2019 nealeatoriu între secţia I şi II penală şi apoi la fel de nealeatoriu către completul nr S1C14A, întrucât au urmărit respingerea constestatiei în anulare, cu încălcarea legii în dosar 2485/300/2011, nerespectarea continuităţii au fost implicate persoane din conducerea sistemului de justiţie, respectiv preşedintele CSM la acea dată şi preşedintele Curţii de apel Bucureşti.
Judecătorii din completul de judecată în dosarul 4297/2/2019 nu au declarat abţinerea, deşi au cunoscut că persoane din Curtea de apel au prezentat împrejurări care nu corespund adevărului şi că nu au ataşat înscrisurile menţionate în adresa transmisă de Curtea de apel, iar cererea de recuzare pe care am formulat-o a fost respinsă de judecător Jderu Claudia, în mod asemănător cu un alt dosar în care a fost încălcata continuitatea completului de judecată, în contextul în care judecătorii Bombos Otilia şi Nită Mihaela au continuat activitatea la Tribunalul Bucureşti, a fost înlocuită pentru siguranţa soluţiei la ordin de achitare la Tribunalul Bucureşti în timpul procesului penal nr 30272/3/2007 având aceleaşi părţi şi a participat la respingerea apelului.
În data de 24.07.2019 Contestaţia în anulare a fost transmisă la Curtea de apel Bucureşti la ora 16:05. si a fost dirijată manual şi nu aleatoriu între secţiile penale I şi II, având în vedere legături comune dintre judecători Ninu Cristiu Luminiţa şi Richiteanu Ovidiu, preşedinte la secţia I penală.
Grupul coordonat şi organizat a urmărit încălcarea “repartizării aleatorie” între sectiiile I şi II şi ulterior în cadrul secţiei dirijarea cauzei la completul preferat nr. S1C14 compus din Ştefan Irina şi Panait care a ieşit din complet.
Judecător Panait A a ieşit din complet din motive medicale şi a fost adus Găitan Aurel de la Galaţi cu detaşare. Ordinul de detaşare nr 1406/15.10.2019 a fost semnat de preşedinte CSM, Savonea Lia, care a participat la infracţiuni de fals intelectual în legătură cu înlocuirea completului care a avut rezultatul nelegalei achitări în cauza penală 2485/300/2011.
Datorită ordinului primit, Găitan Aurel, la termenul din 16.07.2020, a încălcat dreptul la apărare şi a pronunţat soluţia de respingere fără să-mi dea cuvântul deoarece avea soluţia stabilită într-un cadru care excede legii, cu încălcarea cu ştiinţă a art. 2 şi 10 şi 11 din legea 304/2004, motiv pentru care Richiteanu, Ninu şi Savonea au dirijat cauza la acest complet format din Ştefan Irina, unde a fost adus Găitan Aurel prin detaşare de la altă instanţă.
Privind cererea de recuzare a completului din care a făcut parte Găitan Aurel, acesta a cunoscut dinainte soluţia de respingere. În sala de şedinţă, Găitan a menţionat că cererea va fi respinsă, argument în plus care evidenţiază că procesul a fost coordonat de persoane care asigură protecţia “afacerii” cu restituiri ilegale de accize şi dividende rezultate din acţiuni şi operaţiuni ilegale la capitalul social la Farmec SA.
Rezultatul a fost organizat prin încălcarea coordonată a art. 2, 10 şi 11 din Legea 304/2004 şi art. 2 din Legea 303/2004, ca urmare a protecţiei asigurate de ofiţeri din Serviciul român de informaţii, în modalitate de sprijinire a fraudelor la capitalul social de la Farmec SA, dividende şi evaziune fiscală cu restituiri ilegale de accize, afiliere la grup organizat, inclusiv prin infracţiunii de abuz în serviciu săvârşite de magistraţi:
- preşedinte şi vicepreşedinte Curte de apel Bucureşti la data introducerii contestaţiei dosar 4297/2/2019 au fost Savonea Lia – preşedinte, Cristiu Ninu Luminiţă, Costache Elena Raluca, vicepreşedinţi CAB.
- judecător Richiteanu Ovidiu Năstase preşedinte secţia I penală la Curtea de apel Bucureşti, împreună cu grefier şi informatician, au eludat cu ştiinţă “repartizarea aleatorie” între secţiile penale I şi II şi au distribuit Contestaţia nealeatoriu manual la secţia I penală, apoi completului de judecată preferat nr. S1C14A, cu încălcarea repartizării aleatorie.
- Judecător Ninu Cristiu Luminiţa, promovată la Curtea de Apel Bucureşti de la Tribunal Teleorman, după ce a funcţionat la judecătoria Roşiori, numită vicepreşedinte la CAB şi, ulterior cu delegaţie pe funcţia de preşedinte CAB, a încălcat cu ştiinţă legea privind continuitatea completelor de judecată, prev de art. 11 din legea 304/2004, în dosar 2485/300/2011, şi a continuat influenţarea soluţiei adoptate în dosarul respectiv prin propunerea şi validarea înlocuirii judecătorului Panait cu Găitan Aurel, cu scopul menţinerii soluţiei prin respingerea contestaţiei în anulare în dosar 4297/2/2019.
5) Infracţiunea de fals intelectual prev de art. 321 C.p. săvârşită de către Richiteanu Ovidiu preşedinte secţia I penală şi Costache Elena Raluca vicepreşedintele Curţii de apel Bucureşti, care au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la dosarul nr. 4297/2/2019 şi a modului de introducere în ECRIS a dosarului intrat în 25.07.2019 când a fost înregistrata la instanţă contestaţia în anulare a Deciziei penale nr. 547/A/18.04.2019 de respingere coordonată şi organizată a apelului în dosarul 2485/300/2011.
Prin adresele nr. 105/07.10.2019 şi nr. 121/13.11.2019, judecatorul Richiteanu Ovidiu a atestat împrejurării necorespunzătoare adevărului, in sensul ca a transmis informaţiile şi înscrisurile pe care le-am cerut cu privire la dosarul 4297/2/2019 şi dovada introducerii în ECRIS a dosarelor intrate în 25.07.2019, când a fost înregistrata la instanţă contestaţia în anulare a Deciziei penale nr. 547/A/18.04.2019 de respingere a apelului în dosarul 2485/300/2011.
In realitate, judecătorul Richiteanu Ovidiu nu a transmis fişierul solicitat cu înscrisurile menţionate în cerere de partea vătămată, pentru că documentele şi informaţiile cerute ar fi dovedit că dosarul 4297/2/2019 a fost introdus în ECRIS într-o ordine dirijată faţă de ordinea sosirii cauzelor si s-a urmărit să fie repartizat completului nr S1C14A format din judecători Ştefan Irina şi Găitan Aurel, in scopul să :
- respingă contestaţia în anulare, ignorând incompatibilitatea care rezultă din încălcarea “repartizării aleatorie”
- lase cu ştiinţă nesoluţionata cererea incidentală de sesizare a ICCJ, depusă la în dosar.
Infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 C.p. a fost săvârşită de vicepreşedintele Curţii de apel judecători Costache Elena Raluca, care a atestat împrejurări de fapt necorespunzătoare adevărului, în sensul că a confirmat transmiterea de Curtea de apel prin email în data de 03.06.2020 a înscrisurilor cerute de subsemnatul în cererea din data de 21.05.2020, care să dovedească ordinea de introducere a cauzelor în ECRIS faţă de ordinea sosirii şi să se constate că nu a fost “repartizare aleatorie” prin introducerea în aplicatia ECRIS în ordinea potrivită, când a fost cunoscută ordinea când ECRIS distribuie cauza la completul dorit C14.
Infracţiunea de fals intelectual constă in aceea că în adresele din 03.06.2019 şi 07.09.2020 către subsemnatul, judecatorul Costache Elena a atestat împrejurarea necorespunzătoare adevărului că preşedintele secţiei I penală, Richiteanu Ovidiu ne-a transmis ataşat fişierul cu înscrisurile menţionate, cu scopul de a ascunde că dosarul 4297/2/2019 a fost introdus în ECRIS într-o ordine dirijată faţă de ordinea sosirii cauzelor, intrucat s-a urmărit sa fie distribuită cauza completului nr S1C14A format din judecători Ştefan Irina şi Găitan Aurel care ulterior au respins contestaţia în anulare, ignorând incompatibilitatea şi încălcarea repartizării aleatorie şi nu au soluţionat cererea prejudicială de sesizare a ICCJ care a fost depusă la dosar.
Expertiza informatică intocmita extrajudiciar efectuată de dl. expert Mihai Caramihai stabileşte că la Curtea de apel Bucureşti, ref. dosar 4297/2/2019, magistraţi au atestat împrejurare necorespunzătoare adevărului si evidentiaza ca fisierul nu contine inscrisurile cu privire la care Richiteanu Ovidiu a atestat necorespunzător adevarului că s-au aflat atasate si a constatat, conform extras, că :
“ a) NU, nu au fost regasit (ca attachement) la emailul din data de 11.10.2019 / ora 13:22 de la adresa de email aurelia_popa@just.ro la adresa olaneanu@gmail.com extrasul din aplicatia ECRIS din care sa rezulte modul de repartizare a Dosarului No 4297/2/2019, inclusiv informatiile privind data inregistrarii dosarului, ora inregistrarii dosarului, modalitatea aleatorie de repartizare a dosarului, parametrul de repartizare folosit.
b) NU, nu au fost regasit (ca attachement) la emailul din data de 13.11.2019 / ora 14 :15 de la adresa de email aurelia_popa@just.ro la adresa olaneanu@gmail.com extrasul din aplicatia ECRIS din care sa rezulte modul de repartizare a Dosarului No 4297/2/2019, inclusiv informatiile privind data inregistrarii dosarului, ora inregistrarii dosarului, modalitatea aleatorie de repartizare a dosarului, parametrul de repartizare folosit. «
Fotocopie extras expertiza tehnica extrajudiciară:
6) Infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 cod penal, a inspectorului judiciar judecător Raducu Olympia Louisse, care în cadrul probatoriului solicitat de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul 4320/2/2019 a atestat în înscris oficial nr. 5/4128/C/21.03.2019 împrejurarea necorespunzătoare adevărului: “faţă de împrejurarea ca dl judecător Dan Lupaşcu a fost eliberat din funcţie prin pensionare, componenta completului de judecată C7A a fost modificată prin hotărârea nr. 249 din 11.12.2015 a colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, noua componenta fiind asigurată de judecătorii Risantea Gagescu şi Alin Sorin Nicolescu. De asemenea având în vedere că cei doi judecători anterior menţionaţi au fost desemnaţi provizoriu ca membri ai completului de judecată C7A, date fiind fluctuaţiile de personal, prin hotărârea nr. 10 din 14.01.2016 a colegiului de conducere, doamnele judecător Irina Raluca Bădescu şi Codruta Strâmb au fost desemnate să asigure noua componentă a completului începând cu termenul de judecata din 23.02.2016”.
7) Infracţiunea de abuz în serviciu în cadrul grupului organizat de sprijinire, infracţiunea de fals intelectual a fost săvârşită în scopul muşamalizării şi acoperirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual săvârşită de magistraţi cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Curţii de apel Bucureşti.